Oraşul

Soarele tatuează trupul garsonierei,
Coboară ca un păianjen,
Şi tremură firul vieţii noastre ca o frescă
Şi paharele ciobite în care sângele
Strugurelui a împietrit,
Moliile destramă plictisite-n şifoniere
Gulere din blană de vulpe argintie,
Oraşul agonizează sub ochii noştri
Ca un câine împuşcat doar cu un cartuş,
Lumina solară îl înveleşte
Într-un cocon pufos şi prăfuit,
Din care ţâşneşte în zori
Un bizar fluture pestriţ,
Pe străzile înguste şi întortocheate,
Femei învelite în roşii rochii de mireasă,
Cu priviri iuţi de nevăstuică,
Îndrumă alaiul la funeraliile ţapului de carton,
Poeţii oraşului îşi fac mâinile căuş,
Beau stelele din fântână…
Şi fulgeră prin ferestre acoperite de cărţi
Femei învelite în olandină
Strălucitoare ca păsările colibri
Implorând braţe de profeţi.

din volumul “Mecanica îngerilor”, Editura dacia Europa Nova, 2004