Instantanee londoneze (II)

This slideshow requires JavaScript.

Westminster

This slideshow requires JavaScript.

Pentru că nu cunosc îndeajuns povestea acestor locuri încărcate de istorie, am selectat pentru voi câteva pasaje interesante dintr-un excelent ghid de călătorie:

„Westminster este sediul instituţiilor de conducere ale statului englez de aproape 750 de ani. Westminster este şi un loc sfânt – locul de înmormântare al monarhilor englezi, fiind şi una dintre cele mai mari şi mai frumoase mănăstiri în stil gotic din Evul Mediu. Iniţial era o zonă mlăştinoasă pustie, locuită de leproşi până în secolul al XI-lea, în timpul lui Eduar Confesorul, care s-a ataşat de Westminster şi a construit pe pământul desecat o biserică mare şi un palat. Westminster Abbey (Abaţia Wesminster) a fost sfinţită pe 28 decembrie 1065; Eduard a murit nouă ani mai târziu şi a fost înmormântat în faţa altarului. Tot aici, în 1066, ghionistul Harold (ce avea să piardă tronul curând în favoarea lui William Cuceritorul) a fost încoronat rege în timpul unei ceremonii speciale de la abaţie. De atunci, monarhii englezi (în afară de doi) au fost încoronaţi aici.

A rămas puţin din abaţia saxonă a lui Eduard; ea a fost complet reconstruită sub normanzi, iar apoi a fost modificată în stilul gotic-francez flamboaiant, 200 de ani mai târziu.

Capela Henric al VII-lea este o capodoperă a secolului al XI-lea, cu tavane de forma unor bolţi-evantai din piatră albă, având podeaua pictată cu coloratele blazoane medievale ale Cavalerilor Marii Cruci a Ordinului de la Bath. În spate se află Capela Forţelor Aeriene Regale, cu vitralii având însemnele tuturor escadrilelor care au luptat în Bătălia pentru Anglia din 1940. Colţul poeţilor conţine mormintele lui Chaucer, Tennyson şi Dryden, plus monumente dedicate lui Shakespeare, Milton, Keats, Wilde etc. La abaţie se află şi Tronul de încoronare, construit în 1300 pentru Eduard I şi folosit şi azi pentru instalarea în funcţie a noilor monarhi.

Clădirea Parlamentului este încununată de un turn masiv, cu orologii pe cele patru feţe, care este identificat în mod eronat ca fiind Big Ben. Big Ben nu este, aşadar, numele clopotniţei de la clădirea Parlamentului, ci al marelui clopot de 14 tone care bate ceasurile. Porecla provine de la Sir Benjamin Hall, care era ministru al lucrărilor publice atunci când clopotul a fost instalat în turn, în 1848. Big Ben este al doilea clopot care a fost pus în turn (primul s-a fisurat în timpul probelor). Orologiul este cel mai mare din Regatul Unit şi, chiar şi în epoca digitală, precizia sa este proverbială. Cadranele au diametrul de şapte metri fiecare iar minutarele sunt lungi de 4,30 m.

În partea de pe malul fluviului se înalţă Clădirea Parlamentului, o structură gotică îndrăzneaţă, proiectată în 1830 de către Charles Barry şi August Pugin pentru a înlocui vechiul palat Westminster, construit de Eduard Confesorul. Construcţia este unul din triumfurile Angliei victoriene: 280 m în lungime, 3 km de pasaje şi mai bine de 1.000 de camere. La capătul sudic se află turnul Victoria, pe care este arborat steagul Britanic de fiecare dată când Parlamentul este în sesiune, în timp ce pe flancul de nord se află Turnul Ceasului, cunoscut drept Big Ben datorită uriaşului său clopot turnat în 1858, care anunţă ora exactă.

În Parlament se adună cele două corpuri legislative ale Marii Britanii, Camera Comunelor şi Camera Lorzilor, care s-a putat în vechiul palat Westminster după ce Henric al VIII-lea a eliberat clădirea. Comunele, formate din reprezentanţi aleşi ai diferitelor partide, sunt scena unor dezbateri deschise, dar şi a unor certuri stupide, membrii Parlamentului (MP) angajându-se în bătălii verbale de-a curmezişul unei săli de şedinţe îmbrăcate în lemn. Puteţi urmări totul de la adăpostul Galeriei vizitatorilor – (când Parlamentul este în sesiune, coada se formează la intrarea St. Stephen începând cu ora 16 luni, 13 marţi – joi şi 10 vineri.

Extravaganta deschidere a sesiunii parlamentare are loc în Camera Lorzilor în fiecare toamnă, monarhul citind proclamaţia de pe un tron aurit, aflat la capul sălii. Lordul Cancelar stă pe sacul de lână, un simbol al importanţei lânii pentru economia engleuească din timpurile medievale. Una dintre puţinele relicve care au rezistat focului ce a distrus vechiul palat Westminster în 1834 este Westminster Hall, o sală lungă de 72 m, construită în 1099. Sala a fost martora unor momente dramatice din istoria Angliei – de la tragica judecată a lui Sir Thomas More din 1535, până la învestirea lui Oliver Cromwell drept Lord Protector în 1653.

În ceea ce priveşte istoria Parlamentului, există un muzeu în Turnul Bijuteriilor, un turn principal înconjurat de un şanţ, aflat lângă Abaţia Westminster, unde s-au păstrat bijuteriile, îmbrăcămintea şi blănurile regelui până în vremea lui Henric al VIII-lea.”

(din volumul Ghid complet Marea Britanie, Editura Aquila ’93, 2008)

The portrait of an Artisan

I recently completed the Keirsey Temperament Sorter (the world’s most widely used personality test) at www.keirsey.com. It was easy – took about 10 minutes, and my free results are interesting.

The Keirsey Temperament Sorter®-II (KTS®-II) is the most widely used personality instrument in the world. It is a powerful 70 question personality instrument that helps individuals discover their personality type. The KTS-II is based on Keirsey Temperament Theory™, published in the best selling books, Please Understand Me® and Please Understand Me II, by Dr. David Keirsey.

Here’s a brief description from what I learned from my free Keirsey Temperament report:

My personality type: Artisan.

Artisans are the temperament with a natural ability to excel in any of the arts, not only the fine arts such as painting and sculpting, or the performing arts such as music, theater, and dance, but also the athletic, military, political, mechanical, and industrial arts, as well as the “art of the deal” in business.

  • Artisans tend to be fun-loving, optimistic, realistic, and focused on the here and now.
  • Artisans pride themselves on being unconventional, bold, and spontaneous.
  • Artisans make playful mates, creative parents, and troubleshooting leaders.
  • Artisans are excitable, trust their impulses, want to make a splash, seek stimulation, prize freedom, and dream of mastering action skills.

There are many Artisans, perhaps 25 to 30 percent of the population, which is good, because they create much of the beauty, grace, fun, and excitement to all our lives.

If you would like to find out more about your personality go to www.keirsey.com to take the free Keirsey Temperament Sorter.

Custom Keirsey Temperament Report for: Elvis Dobrescu

Your Keirsey Temperament Sorter Results indicates that your personality type is that of the ARTISAN.

Artisans are the temperament with a natural ability to excel in any of the arts, not only the fine arts such as painting and sculpting, or the performing arts such as music, theater, and dance, but also the athletic, military, political, mechanical, and industrial arts, as well as the “art of the deal” in business.

Artisans are most at home in the real world of solid objects that can be made and manipulated, and of real-life events that can be experienced in the here and now. Artisans have exceptionally keen senses, and love working with their hands. They seem right at home with tools, instruments, and vehicles of all kinds, and their actions are usually aimed at getting them where they want to go, and as quickly as possible. Thus Artisans will strike off boldly down roads that others might consider risky or impossible, doing whatever it takes, rules or no rules, to accomplish their goals. This devil-may-care attitude also gives the Artisans a winning way with people, and they are often irresistibly charming with family, friends, and co-workers.

Artisans want to be where the action is; they seek out adventure and show a constant hunger for pleasure and stimulation. They believe that variety is the spice of life, and that doing things that aren’t fun or exciting is a waste of time. Artisans are impulsive, adaptable, competitive, and believe the next throw of the dice will be the lucky one. They can also be generous to a fault, always ready to share with their friends from the bounty of life. Above all, Artisans need to be free to do what they wish, when they wish. They resist being tied or bound or confined or obligated; they would rather not wait, or save, or store, or live for tomorrow. In the Artisan view, today must be enjoyed, for tomorrow may never come.

There are many Artisans, perhaps 30 to 35 percent of the population, which is good, because they create much of the beauty, grace, fun, and excitement the rest of us enjoy in life.

Artisans at Work
Artisans seek to make an impact upon the organizations where they work and upon society at large. Their alertness to current realities, the joy they take in variation, and their tendency to follow their instincts to ‘what works’ make them good troubleshooters and negotiators, talented performers and craftspeople and excellent leaders in all kinds of emergencies and chaotic situations.

Even at work, your motto could be, “Let me entertain you. Let me make you smile.” In fact, bringing playfulness to situations can be one of your greatest contributions on the job. In your ideal job, you have the opportunity to apply your talent for performing and improvising communications so that they appeal to the individuals or groups of people in your environment. Because of your gift for words, your ideal position might include tasks that allow you to apply your communications talent for the good of the organization.

Instantanee londoneze

Malul stâng al Tamisei este o mină de aur pentru artişti de toate artele datorită numărului mare de turişti.

This slideshow requires JavaScript.

Jurnal londonez (I)

Primul impact cu civilizaţia britanică, mai ales pentru un est-european, poate fi copleşitor. În primul rând, aici întâlneşti toate naţiile pământului. Apoi, transportul lor public merită toată aprecierea, fie că vorbim de calea ferată, de celebrul metrou londonez sau de cel rutier. Noi, românii, nu putem fi decât invidioşi: la cât de catastrofală este situaţia cu sistemul nostru de transport public, la cât de proaste sunt drumurile şi la cât timp pierdem în trafic, faptul că trenul sau autobuzul ajung la ora exactă indicată pe panou pare un eveniment şi nu o normalitate. Este un prim semn de civilizaţie. Apoi, din momentul în care pui piciorul pe tărâm britanic, nu te rătăceşti. Ar fi imposibil. Peste tot sunt tot soiul de pancarte, afişe, simboluri care te ajută şi te îndrumă. Dacă nu eşti lămurit, este suficient să întrebi pe cineva din jurul tău: aici lumea este „bolnavă” de amabilitate. Este absolut fascinant să vezi cum oameni de toate naţiile reuşesc să convieţuiască în pace şi bună înţelegere. Este firesc: bogăţia imperiului britanic a atras, de-a lungul timpului, milioane de oameni din toate colţurile lumii. Toţi aceştia trebuiau să fie integraţi, altfel s-ar fi ivit răzmeriţe la fiecare colţ de stradă. Iar sistemul este nemilos cu cei care se abat de la reguli.

De exemplu, în gară, panoul de informaţii te sfătuieşte să cumperi bilet, altfel vei plăti preţul… nechibzuinţei. Amenda poate ajunge până la o mie de lire iar poza ta poate apărea pe panoul respectiv. „Chiar vrei ca prietenii, familia sau angajatorii să-ţi vadă poza pe acest panou?”, suna una dintre întrebări. Totodată, nu te poţi sustrage plăţii amenzii, pentru că ajungi la tribunal. Şi iată cum până şi ultimul venit învaţă că aici nu e bine să trişeze ci să accepte regulile jocului dacă vrea să se integreze.

Mă gândesc cu tristeţe la cât de păguboasă poate fi instituţia „naşului” la noi; mă refer, evident, la conductorul de tren. Noi învăţăm, practic, încă de mici, să încălcăm regulile, să trişăm, să fentăm, să măsluim, ajutaţi, evident, de reprezentanţii statului. O nefericită experienţă, care, precum celula canceroasă, se extinde şi ne acaparează întreaga fiinţă.

Transportul public nu este nici ieftin dar nici scump, existând posibilitatea să beneficiezi de mari reduceri dacă cumperi un Oyster card, pe care îl poţi reîncărca aşa cum procedezi cu cartelele telefonice. Autobuzele sunt aşa cum vi le imaginaţi: roşii şi cu etaj.

Este greu să te simţi străin pentru că aici găseşti o bucăţică din ţara ta la fiecare colţ: un  restaurant, o brutărie, o mică afacere începută de imigranţi etc.

27 iulie 2010,

Londra

The London Eye – Ochiul Londrei

This slideshow requires JavaScript.

The London Eye, Ochiul Londrei, numit şi Millenium Wheel, Roata Mileniului, o roată gigantică de 135 de metri, se află lângă Grădinile Jubilee, pe The South Bank (malul sudic al Tamisei), între podurile Westminster şi Hungerford. Acest ingenios carusel a fost deschis în luna martie a anului 2000 şi a devenit în scurt timp un simbol al Marii Britanii moderne dar şi una din cele mai populare atracţii turistice, cu peste 3,5  milioane de vizitatori pe an, revigorând astfel întreaga zonă. Anul acesta se aniversează zece ani de la inaugurare, iar turiştii pot avea parte de fel de fel de surprize. Această roată are 32 de capsule, fiecare dintre acestea cântărind zece tone. Greutatea totală a roţii şi a capsulelor este de 2100 de tone. Într-o capsulă încap aproximativ 25 de oameni. În timpul unei rotaţii – care este însă foarte lentă, aproximativ 30 minute, poate transporta 800 de persoane. Înălţată pentru noul mileniu, trebuia să fie demontată în 2005, dar a avut atâta succes, încât a fost transformată într-o atracţie permanentă a oraşului. Într-o zi cu vizibilitate bună se pot observa împrejurimile până la 40 de kilometri distanţă.

Incipit vita nova

Împlinirea vârstei de 30 de ani, sâmbătă, 24 iulie, a însemnat pentru mine şi pentru scumpa mea soţie Mariana o schimbarea fundamentală de destin. Ne-am mutat în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Incipit vita nova… Deocamdată suntem în Londra, la cursuri, astfel că hălăduim prin cel mai mare oraş al Europei. Urmăriţi aventura noastră pe acest blog.




A murit nana Crinu

În cursul acestei dimineţi a lui Cuptor, a murit şi nana Crinu. Sunt strivit de durere, de tristeţe, de revoltă, de compasiune, de iubire, de milă, de credinţă, de ură, de frică de moarte de dor de singurătate. Nădăjduiesc că odată cu trecere lui acolo unde nu-i durere, nici întristare, nici supin, ci viaţă fără de moarte, va pieri şi cumplitul blestem care a căzut pe umerii familiei sale. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace.

Nu te voi uita niciodată, nană…

La bărbierit*

Când se bărbierea, nana Crinu încălzea apă în ibric,
scotea trusa de ras, desfăcea învelişul unei noi lame,
o monta în aparat,
îşi săpunea faţa şi o freca intens cu pămătuful
muiat în apa din strachină.

Deşi se bărbierea cu atenţie, întotdeauna se tăia.
Se spăla, se ştergea cu prosopul, apoi dădea cu spirt.
Câteva tăieturi tot se mai iveau,
pe acestea le acoperea cu petice de ziar.

Într-o dimineaţă, neştiind eu că are de gând să se bărbierească,
am suflat nasul în prosopul agăţat în tindă.
L-am văzut când s-a şters holbându-se
cu ochii săi scânteietori de hienă.

De-ar fi ştiut de mucii mei,
m-ar fi rupt în bătaie.

* din volumul În rai se purtau blugi, Editura Prier, Drobeta-Turnu-Severin, 2009