My way

Celor care ÎNCĂ ne poartă de grijă prin ţară şi ÎNCĂ nu au înţeles de ce am renunţat la slujbele noastre de şefi ca să plecăm în lumea largă le transmitem salutările noastre, urări de sănătate şi să stea liniştiţi că nu ne întoarcem în România să le(sau ne) luăm slujbele înapoi.

Ne e bine în… Europa, pentru că, îmi pare foarte rău, România nu este în Europa. Ne e bine aici pentru că dăm examenul vieţii cu noi înşine şi pentru că încercăm să reuşim prin noi înşine (sorry, e un slogan liberal, am înţeles că nu se mai poartă democrat-liberalismul după prăpădul social-economic de pe acolo).

Nu, nu regretăm decizia şi nu o vom regreta niciodată. Nu suntem genul de oameni care să ieşim la pensie de la un loc de muncă, nu suntem genul de oameni care se agaţă de funcţii cu ghearele, nu suntem genul de oameni care să accepte jugul sau… alţi şefi (evident, decât dacă sunt mai buni decât noi). „Informaţia de Severin” a avut succes tocmai pentru că am fost liberi să o facem după chipul şi asemănarea noastră, atât cât s-a putut, pentru că reprezintă, la urma urmei, o afacere privată şi e firesc ca politica editorială a patronatului să fie respectată. „Informaţia” a avut succes pentru că era în apele ei, era în opoziţie, dar când eşti la putere…

E adevărat! Nu cunoaştem sentimentul fricii. Nu ne este frică nici de Dumnezeu, pentru că nu i-am greşit cu nimic.

E adevărat! Am reuşit în Anglia într-un timp foarte scurt să ne descurcăm şi să obţinem toate actele necesare şi un job fabulos (atât vă spui deocamdată), dar ăsta nu e noroc, e proiect. Totul a decurs conform planului, etapă cu etapă.

Dacă vreţi să vă cunoaşteţi cu adevărat pe voi înşivă, emigraţi, fraţilor, şi dovediţi lumii de ce sunteţi în stare. E o cale lungă, sinuoasă, prin deşertul ardent şi nu neapărat prin oazele liniştitoare, dar la final poţi cânta liniştit:

“For what is a man? What has he got?
If not himself – Then he has naught.
To say the things he truly feels
And not the words of one who kneels.
The record shows I took the blows
And did it my way. ”

Uneori, mânjit de atâtea răutăţi şi invidii, aş vrea ca sufletul să se cureţe cumva singur, precum ochiul sau precum vaginul. Dar atunci nu ar mai fi nevoie să scriu…


Jurnal londonez (II) – despre “engleji”

Englezii sunt englezi.

În timp ce toate ţările din Europa folosesc proaspăta monedă euro,  englezii folosesc cu încăpăţânare lirele sterline, cu chipul reginei Elisabeta a II-a pe avers, iar pe revers, chipul activistei sociale Elizabeth Fry, pe bancnota de 5 lire, al celui mai celebru naturalist britanic, Charles Darwin, pe cea de 10, al economistului, omului politic şi filozofului scoţian Adam Smith, pe bancnota de 20 de lire  şi, last but not least,  al primului guvernator al Băncii Angliei, Sir John Houblon, pe bancnota cea mai mare, cea de 50 de lire. De altfel, lira sterlină este şi cea mai veche monedă care rezistă încă pe piaţă.

Englezi urăsc blocurile şi adoră casele de cărămidă, lipite una de alta, obligatoriu cu o mică grădină în spate.

Englezilor nu le place berea normală, Lager, ei au  berea lor, ale, fără acid şi foarte cremoasă.

Englezilor nu le plac americanii, pe care îi consideră aroganţi şi lăudăroşi – „cred că au câştigat de unii singuri războiul”.

Aproape toată planeta conduce maşini cu volanul pe partea stângă şi se deplasează pe partea dreaptă a carosabilului, în direcţia de mers, englezii, dar şi populaţiile din coloniile lor au păstrat acest obicei de a circula pe partea stângă a carosabilului, conducând maşini cu volanul pe partea dreaptă (cu această ocazie am aflat că şi în Japonia se circulă pe partea stângă).

Englezilor nu le place betonul, ci cărămida; uneori am impresia că toată ţara lor e o imensă fabrică de cărămidă.

Deşi lumea s-a globalizat (a se citi englezii au globalizat lumea), astfel că poţi servi un espresso sau o cafea turcească lângă Palatul Westminster, englezii sunt mari amatori de ceai şi nu de cafea.

Englezilor nu le plac scoţienii. Scoţienii nu se simt discriminaţi pentru că sentimentul e reciproc.  Literatura engleză e plină de aforisme muşcătoare la adresa scoţienilor, cum ar fi observaţia lui P.G. Wodehouse că „nu e niciodată dificil să diferenţiezi un scoţian nemulţumit de o rază de soare”. Mai spun despre scoţieni că au cea mai mică speranţă de viaţă din Europa, în special din cauza mâncării nesănătoase (spre exemplu, ei frig delicioasele batoane de ciocolată Mars).

Spre deosebire de noi, românii, englezii iubesc parcurile şi, din câte am înţeles, e destul de greu să obţii o autorizaţie de construcţie într-o zonă care este parc public. În Drobeta-Turnu-Severin, Parcul Tineretului a fost ciopârţit astfel: una bucată biserică, că românii sunt popor bisericos, una bucată benzinărie, una bucată birt, vreo două vile; porţiunea rămasă, după ce fiecare dintre feţele bisericeşti, mediatice (sic!) ori politice şi-a primit (răs)plata,  voiau să o concesioneze unui supermarket. Ce popor brav!

Londra,

12 august 2010