Fish and chips (I)

Mofturi, nazuri, fasoane. Un sclifosit, un fandosit, un izmenit, asta sunt. O pacoste când e vorba de mâncare. Cum să fii altfel, când ai avut norocul să guşti din roadele pământului gătite de cei mai buni bucătari din lume? Şi nu vorbesc aici de faimoşii bucătari cu stele Michelin pe umăr, pe care am avut şansa să îi cunosc în Englitera, ci de femeile din viaţa mea: mama Nuţa, ma’ Vergica, maică-mea (adică doamna Nuţi) şi soţia mea, Mariana.

Continuarea în săptămânalul Buletin de Mehedinți

Casă, dulce casă!

Am fost un norocos: nu am avut, până să vin în Englitera, grija chiriei. Nici măcar în timpul universităţii, pentru că maică-mea mi-a cumpărat o garsonieră (pardon, apartament cu o cameră) de cum am intrat. Am fost scutit, astfel, de traiul în comun la cămin, deşi nu neg că viaţa în cămin are farmecul ei, dar şi de neliniştile inerente plăţii chiriei.

Continuarea în săptămânalul Buletin de Mehedinți