Elvisdobrescu's Weblog
Soarele tatuează pielea garsonierei, /Coboară ca un păianjen, /Şi tremură firul vieţii noastre ca o frescă/Şi paharele ciobite în care sângele /Strugurelui a-mpietrit, /Moliile destramă plictisite-n vechiul şifonier/Gulere din blană de vulpe argintie, /Oraşul agonizează sub ochii noştri /Ca un câine împuşcat doar cu un cartuş,/ Lumina solară îl înveleşte/ Într-un cocon pufos şi prăfuit, /Din care ţâşneşte în zori /Un bizar fluture pestriţ,/ Pe străzile înguste şi întortocheate,/Femei învelite în roşii rochii de mireasă, /Cu priviri iuţi de nevăstuică, /Îndrumă alaiul la funeraliile ţapului de carton, /Poeţii oraşului îşi fac mâinile căuş,/ Beau stelele din fântână…/Şi fulgeră prin ferestre acoperite de cărţi /Femei învelite în olandină/ Strălucitoare ca păsările colibri/Ce ard pe rug între braţe de profeţi. (Mecanica îngerilor)
