Mic tratat despre curiozitățile britanice sau despre filozofia mochetei din baie

Datorăm inspirației britanicilor multe dintre lucrurile care ne înconjoară și ne fac viața mai ușoară, de la sporturile cele mai populare – fotbal, tenis, rugby etc –, la tehnologie (telefonul, televizorul și televiziunea, microcipul, web-ul), transport (motorul cu aburi, locomotiva, primele căi ferate moderne, metroul, trecerea de pietoni – celebra zebră, macadamul),  drepturi civile (Magna Carta), îmblânzirea sunetelor (Beatles, Pink Floyd, Dire Straits, Rolling Stones, Bee Gees, Queen, Depeche Mode, Duran Duran, Billy Idol ș.a.m.d)  și multe, multe altele. Am enumerat, la întâmplare, doar câteva „născociri” aparținând insularilor, fie ei englezi, scoțieni sau galezi.

Continuarea în săptămânalul Buletin de Mehedinți

Dumnezeu, lămâile și limonada

Să ne înțelegem din capul locului: lucrez legal și fără întrerupere – cu excepția zilelor libere și a concediilor – de cum am venit, în urmă cu patru ani, în Englitera. Nu am beneficiat niciodată de vreun serviciu social, nu am primit o liră fără să fi muncit înzecit pentru ea,  iar o mare parte din banii pe care îi câștig rămâne aici, prin traiul de zi cu zi, care nu este deloc ieftin. Cu toate acestea, mă simt acasă, pentru că sistemul te acceptă și te integrează imediat, munca la negru aproape că nu există, fiecare bănuț este taxat, dar se reîntoarce, apoi, în circuitul economic și social. La rândul lui, statul este corect cu tine, te apără, nu permite abuzuri și discriminări, iar infrastructura pe care ţi-o oferă este impecabilă.

Continuarea în săptămânalul Buletin de Mehedinți

Fish and chips (III)

Prânzul de duminică sau Sunday roast este o altă tradiție britanică, importanța sa fiind dată de haina familială pe care o îmbracă, fiind mai mult o reuniune de familie sau între prieteni. Își găsește originile în tradiția creștină, unde, după slujba de duminică, întreaga familie se strângea în jurul mesei. Tradiția continuă, numai că prânzul nu mai are loc în spațiul sacru și intim al casei – puțini sunt cei care mai gătesc acasă, ori dacă o fac, cumpără semipreparate din supermarketuri – ci în restaurant. Lumea mănâncă la restaurant aici așa cum – îmi pare rău să o spun – o făceau românii pe vremea lui Ceaușescu.

Continuarea în săptămânalul Buletin de Mehedinți

Fish and chips (II)

Tradiţionala mâncare fish and chips” este lipită de englez cum este sarmaua de român. Dar bucătăria britanică este mult mai mult decât fish and chips, tot aşa cum bucătăria românească este mult mai mult decât neaoşa sarma. Englitera a reuşit să renască din propria cenuşă şi să se reinventeze în domeniul culinar – chiar dacă nu are încă nici jumătate din stelele Michelin cu care se pot lăuda ţări precum Franţa, Italia sau Japonia.

Continuarea în săptămânalul Buletin de Mehedinți

Fish and chips (I)

Mofturi, nazuri, fasoane. Un sclifosit, un fandosit, un izmenit, asta sunt. O pacoste când e vorba de mâncare. Cum să fii altfel, când ai avut norocul să guşti din roadele pământului gătite de cei mai buni bucătari din lume? Şi nu vorbesc aici de faimoşii bucătari cu stele Michelin pe umăr, pe care am avut şansa să îi cunosc în Englitera, ci de femeile din viaţa mea: mama Nuţa, ma’ Vergica, maică-mea (adică doamna Nuţi) şi soţia mea, Mariana.

Continuarea în săptămânalul Buletin de Mehedinți

Casă, dulce casă!

Am fost un norocos: nu am avut, până să vin în Englitera, grija chiriei. Nici măcar în timpul universităţii, pentru că maică-mea mi-a cumpărat o garsonieră (pardon, apartament cu o cameră) de cum am intrat. Am fost scutit, astfel, de traiul în comun la cămin, deşi nu neg că viaţa în cămin are farmecul ei, dar şi de neliniştile inerente plăţii chiriei.

Continuarea în săptămânalul Buletin de Mehedinți

Apendice la apendicită

Într-o noapte adâncă de Decembrie, nu cu mult timp înaintea Crăciunului, mă certai la cuţite – să zic bisturie?! –  cu apendicele meu. Dăduse strechea-n el ca-n vaca lu’ mama Nuţa când a intrat în lucernă la nea Victor şi-a mâncat pân-a crăpat ca o lubeniţă coaptă. Hotărâi că un control n-ar strica, după ce, în prealabil, mă diagnosticai băbeşte: mă ridicai pe vârful picioarelor, ca un balerin, şi-mi dădui drumul. Să crăp de durere, nu alta!

Continuarea în săptămânalul Buletin de Mehedinți

„De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?”

În viaţa fiecăruia dintre noi vine un moment când simţim că ne învârtim în cerc, oră după oră, zi după zi, an după an.“We’re just two lost souls/ swimming in a fish bowl/year after year…”, ca să mă exprim după Pink Floyd. E momentul în care fie evadăm, şi acceptăm noi provocări, fie ne plafonăm. „Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,/Ori ca Hercul înveninat de haina-i” – ce frumos spunea Eminescu în Oda lui.

Continuarea în săptămânalul Buletin de Mehedinți